
Prima conferință de presă a Programului de antreprenoriat CRITBIZ a avut loc vineri, 2 februarie 2018 la Cluj-Napoca, unde domnul András Farkas, co-fondatorul Grupului PONT și domnul József Gönczi, vicepreședintele Asociației pentru Promovarea Afacerilor în România au prezentat detaliile programului.
Programul CRITBIZ este derulat de Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România – APPAR in parteneriat cu CCIBH – Camera de Comerț și Industrie Bihor și Grupul PONT din Cluj-Napoca.
Programul de antreprenoriat CRITBIZ a fost înființat pentru a genera o schimbare de perspective în lumea antreprenoriatului românesc prin descoperirea și educarea talentelor și prin crearea unei comunități de suport bazate pe expertiză și pe voința de a face diferența. Misiunea principală a programului cu o durată de trei ani este dezvoltarea strategică a ecosistemului antreprenorial din regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare) în sectoarele industrii creative și IT, prin crearea unei rețele de colaborare profesionale și comunități de suport.
Programul se adresează persoanelor cu vârsta între 18 și 64 de ani cu domiciliul/reședința într-un județ din regiunea Nord-Vest, care vor să întemeieze o afacere exclusiv în domeniile industriilor creative sau IT în zona urbană în această regiune. Inițiatorii acestui program se concentrează asupra formarea antreprenorială a minimum 400 de participanți din regiune și pe alegerea a 48 planuri de afaceri eligibile spre finanțare cu până la 40.000 Euro.
„Regiunea Nord-Vest este un motor de dezvoltare în aceste două domenii, și chiar dacă orașele mai mici din regiune se confruntă cu problema pierderii tinerilor talentați care pleacă ori în Oradea sau Cluj-Napoca, ori în străinătate, credem că un asemenea program va ajuta la rechemarea talentelor în orașele natale, prin ajutorul acordat pentru înființarea unor noi afaceri” – a declarat Farkas.
Primul an de implementare a programului se concentrează asupra informarea și selectarea participanților și inclusiv asupra formarea celor 400 de persoane selectate. Informarea publicului se realizează prin campanii de informare și publicitate, prin sesiuni de informare în fiecare județ și prin întâlniri cu presa locală și regională.
„Vor fi organizate 32 sesiuni de formare antreprenorială de către APPAR, cursurile acreditate de formare antreprenorială au o durată de 40 de ore și vor fi susținute în regiunea Nord-Vest – minimum două cursuri pe județ. Temele principale vizate la cursuri sunt: ce înseamnă impozitarea, ce este contractul comercial, cum funcționează sistemul bancar, care sunt etapele planului de afaceri și de marketing. Examenul final constă dintr-un test grilă și din prezentarea planului de afacere elaborat” – a elaborat domnul Gönczi.
După examen, cei mai buni 15 planuri de afaceri din fiecare județ vor fi selectați pentru a participa la sesiunile de pitching județean, iar la finalul acestora cei mai buni 48 de planuri și încă 6 planuri de rezervă vor fi selectate la sesiunea de pitching județean de către un juriu de specialitate. Dintre cei 48 de planuri de afacere finaliști, 24 trebuie să provină din industriile creative și 24 din domeniul IT, iar programul are și un focus special pe gen însemnând, că min. 30% din participanți în program trebuie să fie femei, și un focus special pe tineri, pentru că min. 10% din participanți trebuie să fie tineri cu vârsta între 18-24, cu excepția celor care nu urmează nici-o formă de învățământ și nu au un loc de muncă.
Partea de selectare a participanților se finalizează până în octombrie 2018, după care participanții care au obținut finanțarea vor participa la stagii de practică la firme în domeniul în care vor să-și înființeze afacerea. Anii 2. și 3. de implementare ai programului sunt dedicați pentru înființarea și funcționarea celor 48 de afaceri nou înființate. Afacerile vor fi înființate estimativ în prima parte a anului viitor; în anii 2. și 3., Programul CRITBIZ oferă mentoring și asistență pentru implementarea afacerilor, astfel fiind garantat sustenabilitatea acestora.
Pagina de web a programului CRITBIZ (www.critbiz.ro) este funcțională, s-au înregistrat deja 150 de persoane, iar pagina este dezvoltată în continuu. În zilele următoare vor fi lansate paginile de Facebook și Instagram ale programului.
*
Asociația Pentru Promovarea Afacerilor în România (APPAR) este o organizație civilă, a cărei scop este să ajute viitorii antreprenori din județul Bihor să-și crească competitivitatea și să sporească cantitatea valorii adăugate produsă de aceștia.
Camera de Comerț și Industrie BIHOR (CCI) este cea mai puternică asociație a mediului de afaceri a județului, reunind in rândurile sale întreaga rețea de societăți implicate în comerț si industrie, camere de comerț bilaterale și asociații profesionale.
Grupul PONT este o organizație implicată în procese de inovare socială în domeniile participării, antreprenoriatului și culturii punând un accent aparte pe generațiile tinere și pe utilizarea eficientă a tehnologiei informației.
Programul CRITBIZ a primit o finanțare de peste 11 milioane de lei din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.